Accesibilitate
Vrem ca oricine să poată folosi acest site: cu mouse-ul, doar din tastatură, cu textul mărit sau cu un cititor de ecran. Aici scriem ce am verificat, ce nu e încă gata și cum ne spui dacă ceva nu merge.
Ultima actualizare:
1. Ce urmărim
Vizăm nivelul AA din WCAG 2.2, ghidul internațional după care se măsoară accesibilitatea unui site. E un angajament de lucru, nu o certificare.
Reparăm problemele direct în codul paginilor. Nu adăugăm peste pagini programe de accesibilitate gata făcute, pentru că nu rezolvă problemele de fond și pot încurca tehnologiile pe care le folosești deja.
2. Unde suntem acum
Site-ul este parțial conform cu WCAG 2.2 nivel AA. Cele mai multe cerințe sunt îndeplinite, dar nu am terminat toate verificările.
Pe 19 octombrie 2026 am verificat toate paginile noului site, așa:
Testare automată
Am rulat axe-core, un instrument de testare a accesibilității, pe fiecare pagină, pe ecran de calculator și pe ecran de telefon. După reparații nu a mai semnalat nicio problemă.
Testare din tastatură
Am parcurs doar din tastatură paginile principale: meniul, meniul de pe telefon, formularele, întrebările frecvente și fereastra pentru cookie-uri.
Contrast măsurat
Am măsurat contrastul pe imaginile reale ale paginilor, inclusiv textul așezat peste fotografii și peste video. Toate textele trec pragul de 4,5:1.
Mărire și ecrane mici
La mărire de 200% și pe ecrane de 320 de pixeli lățime, paginile verificate nu au derulare orizontală.
Am găsit 19 probleme, cele mai multe la folosirea din tastatură. Am reparat 18 dintre ele. Cea rămasă ține de paginile încă în construcție, despre care scriem mai jos.
3. Ce știm că nu e încă gata
Verificarea cu cititor de ecran e în curs
O facem cu VoiceOver, pe Mac și pe iPhone. Până o terminăm, pot exista locuri în care ordinea de citire sau anunțurile nu sunt cât de clare ne dorim.
Câteva pagini sunt încă în construcție
De aceea, unele legături din meniu și din subsol nu duc încă la o pagină proprie.
Protecția anti-robot de la Google
Formularele folosesc Google reCAPTCHA ca să deosebească oamenii de programele automate. Varianta noastră nu îți cere să rezolvi nicio probă, dar codul ei și insigna din colțul paginii sunt ale Google și nu le putem adapta noi.
4. Ce poți face pe site
Panoul de accesibilitate
În colțul din stânga jos al fiecărei pagini găsești butonul de accesibilitate. El deschide un panou în care poți mări textul, mări contrastul, opri animațiile (inclusiv video-ul din partea de sus), sublinia legăturile și mări spațiul dintre rânduri și litere. Butonul „Resetează” readuce totul la normal.
Setările se țin minte doar în browserul de pe dispozitivul tău, fără cookie-uri, și nu ne sunt trimise. Panoul e un ajutor în plus: nu înlocuiește setările browserului sau ale sistemului, iar cele pe care le ai deja rămân valabile.
Navigare din tastatură
Tab și Shift+Tab te mută între legături, butoane și câmpuri, iar Enter le deschide. La primul Tab apare legătura „Sari la conținut”. Escape închide meniul.
Mărire
Poți mări pagina din browser până la 200% (Ctrl și + pe Windows, Cmd și + pe Mac). Textul se rearanjează și nu trebuie să derulezi în lateral.
Mișcare redusă
Dacă ai activat în sistem opțiunea de reducere a mișcării, video-ul din partea de sus a paginilor nu pornește, iar elementele în mișcare stau pe loc. Fără această opțiune, video-ul rulează o singură dată și se oprește în mai puțin de 5 secunde.
Imagini
Fotografiile cu rol de informare au descriere text, iar schemele explicative au textul scris în pagină.
5. Spune-ne dacă ceva nu merge
Scrie-ne la info@seo-factory.ro. Spune-ne pe ce pagină ai fost, ce ai încercat să faci și ce folosești (browserul, dispozitivul și, dacă e cazul, cititorul de ecran sau alt program de asistență).
Îți răspundem în cel mult 10 zile lucrătoare. Dacă nu reușești să folosești o parte a site-ului, îți trimitem pe email, ca text, informația de care ai nevoie.
6. Actualizarea acestei pagini
Actualizăm pagina după fiecare verificare și după fiecare schimbare importantă a site-ului. Data ultimei actualizări e în partea de sus.
